„Un semn clasic că delegi prea puțin [sau deloc] este că muncești peste program și te crezi de neînlocuit, în timp ce ceilalți nu sunt entuziasmați de munca lor, făcând doar strictul necesar.” Carol Walker

Sunt ani buni de când sesizăm o schimbare de mentalitate la nivel macro. Curentul invididualist ia amploare. Astfel că de la „we can do it,” mottoul a ajuns „I can do it,” accentul căzând pe talentul și charisma individului. Aud frecvent, chiar în contexte eclesiale, că „Succesul depinde de tine” sau „Dacă vrei să faci o treabă bună, e important să te ocupi personal de ea”. 

Nu este de mirare că pe acest fond delegarea devine o sarcină greu de realizat, deoarece în mod intrinsec ea necesită o conștientizare a adevărului conform căruia reușita ține mai mult de aportul echipei și nu al individului. De la profetul Moise până în prezent, orice lider este supus examenului dificil al delegării deoarece zilnic se confruntă cu numeroase probleme iar timpul și energia sunt resurse limitate. Este adevărat că arta delegării nu se învață peste noapte, de aceea este bine să analizăm motivele pentru care ne e greu să delegăm.

Din copilărie am fost perfecționist, motiv pentru care la școală nu mi-a plăcut să lucrez în echipă. Preferam să iau întregul proiect pe umerii mei deoarece voiam să mă asigur că privesc atent la toate detaliile, nelăsând loc de eroare sau netratând nimic cu superficialitate. Însă atunci când împotriva voinței mele trebuia ca lider de grup să deleg sarcini, trăiam într-un stres continuu. Delegarea ca practică nu îmi era familiară și nici nu eram gata să-mi sacrific notele pentru a încerca. Nefiind o practică firească, a trebuit, ca Moise, să-mi învăț cu greu lecția (Exod 18: 13-26 și Numeri 11:16-17). 

Privind în urmă, pot spune că pastorul sau liderul care nu învață sau nu acceptă să delege, cu timpul ajunge epuizat, acru, negativist și plin de resentimente. De asemenea, ajunge să rostească lucruri pe care le va regreta mai târziu și care îi pun în pericol slujirea. Mă întorc la Moise - el ajunge epuizat, nervos, plin de resentimente, neîncrezător în propiile sale calități și chiar în Dumnezeu și, în final, dorește să moară decât să mai conducă (Exod 18:18, Numeri 11:12-15).

De ce le vine greu liderilor să delege? Iată câteva motive, împreună cu o soluție pentru fiecare:

1. Autosuficiența – Sindromul „SUPERMAN”

În viața unui lider apare ispita de a crede că poate rezolva de unul singur aproape toate problemele, motiv pentru care cu greu vede nevoia de delegare. Țintele unui astfel de lider sunt întotdeauna mici deoarece orice țintă înaltă, mondială chiar, propune colaborare cu alții. Ispita autosuficienței apare mai ales când treci printr-o tranziție, de la o biserică de tip familie la o biserică de zeci sau sute de membri.

Deși tipul de lider „SUPERMAN” de obicei rezolvă multe lucruri (ca în trecut), într-un mod chiar impresionant, cu greu îți poți mai imagina că el sau ea va mai putea jongla cu multe farfurii deodată fără să le spargă.

Soluția? Propune-ți ținte mai înalte și învață să maximizezi potențialul celor din jur având încredere în capacitățile lor de conducere.

2. Frica de scădere a influenței

Pentru a ajunge într-o poziție importantă, de influență, este nevoie de timp, efort și multă perseverență sau cel puțin așa ar trebuie să fie. Odată ajuns într-o asemenea poziție, apare ispita de a nu mai împărți cu nimeni conducerea deoarece delegarea poate reduce semnificativ rolul liderului și implicit cuvântul lui în luarea deciziilor.

Soluția? Continuă să conduci cu excelență și vei constata că influența ta nu scade, ci crește!

3. Frica de subminare și de înlocuire

Acest motiv este legat de cel anterior. Odată ce constați că influența ta scade, apare frica subminării și a înlocuirii, ca în cazul împăratului Saul, primul împărăt a neamului evreu. Un lider fricos va ține cu dinții de scaunul pastoral sau directorial, exercitând un și mai mare control asupra a tot ceea ce mișcă în jur, ajungând chiar un mic dictator. Istoria tragică a lui Iulius Cezar, asasinat de fiul său adoptiv, Brutus, îi revine din nou și nou în minte. Acest lider este mereu sceptic cu privire la liderii noi cu un ascendent puternic și, prin urmare, greu va delega sarcini importante.

Soluția? Continuă să te dezvolți în toate domeniile, fiind deschis la noi informații, deoarece, făcând astfel, rămâi relevant și influent, atât pentru generațiile anterioare, cât și pentru generațiile noi.

4. Nevoia exagerată de recunoaștere și apreciere

Orice lider dorește să fie văzut, apreciat și eventual răsplătit pentru munca sa. Această nevoie este legitimă până la un anumit punct. Însă nevoia de a fi recunoscut pentru orice succes minuscul, chemat în față și decorat pentru fiecare realizare a organizației este nelegitimă, deoarece ea arată că acel lider se hrănește din aplauzele oamenilor și nu din relația cu Dumnezeu. Acest lucru este periculos deoarece oamenii sunt schimbători, iar în momentul când aplauzele sunt îndreptate către altcineva, liderul, ca împăratul Saul, devine invidios și recurge la fel și fel de tertipuri. Pentru a preveni o astfel de reacție neplăcută, liderul instabil și dependent de aplauzele oamenilor preferă să nu delege lucrurile importante. Problem solved. Sau, cel puțin, așa crede.

Soluția? Pune pe primul loc relația cu Dumnezeu și nu uita că nevoia de apreciere și semnificație este împlinită cel mai mult în El. Cultivă o viață devoțională consecventă și profundă pentru a nu lăsa vreo sămânță de gelozie să încolțească în viața ta. Învață să împarți aprecierile / succesul cu echipa.

5. Comoditatea

Pentru a delega corespunzător, în vederea reușitei, este nevoie de comunicare frecventă, supraveghere atentă, investiție intențională a timpului și a resurselor. Pe scurt, de ucenicie. Liderului comod îi este mult mai simplu să nu își bată capul, mai ales când știe că acele sarcini delegate atentează la ceea ce prețuiește el mai mult. Comoditatea, în acest caz, duce la lenevie, iar de lenevie greu mai scapi.

Soluția? Fă o prioritate din a delega, chiar dacă nu îți este comod. Atunci când știi unde trebuie să ajungi și care sunt pașii necesari pentru a ajunge acolo, fă pasul incomod de a împărtăși conducerea, delegând sarcini importante. Astfel, ajungi mult mai rapid și mai creativ la rezolvarea problemelor.

6. Teama de eșec în sarcina delegată

Orice lider, la un moment dat, s-a confruntat cu această teamă de eșec, dar în timp a reușit să o stăpânească, înțelegând că numai cel care nu încearcă nimic nu cunoaște eșecul. Din păcate, uită repede această lecție și ajunge să procedeze diferit cu eșecul celorlalți. Dacă pe al lui îl înțelege și chiar îl justifică, eșecul persoanei căreia îi deleagă îl sperie atât de tare, încât preferă să nu mai delege. Teama poate fi obiectivă sau subiectivă. Obiectivă în sensul că nu are suficientă încredere în capacitățile persoanei respective, subiectivă deoarece adevăratul motiv este lipsa de asumare colectivă a consecințelor. Uneori se pierd bani, resurse importante, prietenii sau chiar oportunități mai mari … iar gândul acesta îl sperie. Mai degrabă se încarcă cu sarcini în plus, muncind ore suplimentare și slujind cu zel peste program, decât să se gândească la consecințele delegării.

Soluția? Asigură-te că ai pe lângă tine sau crești oameni competenți și de caracter care împărtășesc atât valorile, cât și viziunea organizației. Fii pregătit să îți asumi împreună cu ceilalți orice consecință neplăcută. Acest lucru îi oferă persoanei împuternicite încrederea necesară pentru a fi creativ și pentru a persevera până la capăt.

7. Priorități inversate

Prin natura vocației, liderii sunt oamenii cu agende încărcate, sunt ocupați cu multe sarcini. Cu cât gradul de influență și de notorietate crește, cu atât timpul liber, neîncărcat de task-uri urgente și importante, devine o perlă rară. Este normal, deoarece liderii influenți au competențe, expertiză, experiență și o viziune holistică - acești oameni sunt mereu căutați. În prima fază, privind viața unui astfel de om te încearcă un sentiment de invidie sau poate de compătimire. Săracul! Are atâtea pe cap! Când să își mai facă timp să echipeze, să delege și să se asigure că sarcinile delegate sunt îndeplinite? Este nedrept să-i ceri să facă atâtea. Privind însă mai atent, constați că problema este una de fond, o problemă ce are de-a face mai mult cu valorile și prioritățile liderului. Un astfel de lider are priorități inversate.

Soluția? Asigură-te că ai prioritățile corecte. Liderul influent gândește strategic, echipează, conduce și supraveghează. Liderul influent nu face munca altuia și în niciun caz nu micromanageriază.

8. Dorința de control exagerat

Orice formă de delegare înseamnă și pierderea unui anumit control asupra sarcinii delegate, lucru care îi sperie pe cei mai mulți lideri responsabili. Este asemănător cu situația șoferului care cedează greu volanul, simțindu-se extrem de inconfortabil pe scaunul din dreapta. Toate scenariile negative apar dintr-odată în mintea celui care ia mâna de pe volan, motiv pentru care preferă să conducă el, chiar dacă este extenuat.

Soluția? Înainte de a delega, fă-ți temele în mod sârguincios. Delegarea într-adevăr necesită luarea unor riscuri calculate dar, fără ea, nu putem înflori pe termen lung. Odată delegată sarcina, împacă-te cu ideea că există și căi alternative de a rezolva o problemă și, la sfârșit, s-ar putea să iasă mai bine decât ai anticipat.

Concluzie

Este important să privim cu atenție la toate cele opt motive pentru care liderii nu deleagă pentru a avea un diagnostic cât mai potrivit în dreptul conducerii noastre. În diverse etape ale conducerii, regăsim unul sau mai multe motive pentru care ne vine greu să delegăm. De aceea, este important să îi mărturisim unui om de încredere lupta noastră și să căutăm ajutorul divin pentru a deveni liderii de care se bucură Dumnezeu și semenii.

Adrian Vlad este pastor al Bisericii „Efraim” din Târgoviște. Articol publicat inițial pe platforma ProLider, o inițiativă a unor pastori și lideri penticostali pentru formarea de lideri și încurajarea bisericilor dinamice, relevante și cu impact în societatea contemporană. Mai multe: prolider.ro