Munca ocupă majoritatea timpului nostru. Muncim cel puțin 40 de ore pe săptămână, mai adăugăm și timpul petrecut pe drum spre/dinspre muncă și treburile casnice, voluntariatul sau slujirea în cadrul bisericii din care facem parte, și ne dăm seama că petrecem majoritatea timpului nostru muncind. Așa că e esențial să înțeleg în ce fel adevărul transformator al Evangheliei afectează o plajă atât de mare din viața mea - munca și profesia.

Să facem o colectă de proverbe, zicători, vorbe de duh legate de muncă, ele au darul de a surprinde perspectiva unei culturi. „Munca este brățară de aur”, sau „Cine nu muncește, nici să nu mănânce”; „Cine nu muncește, nu greșește”; „Munca înnobilează”; asta e o adaptare românească: „Cine-i harnic și muncește, ori e prost, ori nu gândește”. Avem multe: „Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”, interesant; „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, de pe vremea lui Ceaușescu, gândiți-vă că ea comunică foarte mult despre realitatea muncii. „Timpul trece, leafa merge”; „Îmi place munca, îmi place să mă uit la oamenii care muncesc”; „Trei cu mapa, doi cu sapa” - dezechilibru între munca intelectuală de planificare și cei care execută. 

E important să auzim ce spune cultura dar, pentru noi, e mai important să ascultăm ce spune Scriptura, ca apoi să validăm dacă valorile reflectate în proverbe rezonează cu Scriptura sau trebuie să le corectăm.

Concepția creștină asupra muncii

Concepția noastră creștină asupra lumii și vieții determină o abordare distinctă în felul în care ne desfășurăm munca în sfera noastră profesională. Concepția asupra lumii și vieții e un fel de ochelari prin care privim viața, o paradigmă prin care interpretăm realitatea. Sau e metanarațiunea, narațiunea atotcuprinzătoare care dă sens poveștii vieții mele. 

Orice concepție asupra lumii și vieții poate fi descrisă folosind patru categorii: creație, cădere, răscumpărare și restaurare. Să vedem cum arată concepția creștină.

Creația. Biblia spune că situația originală a fost următoarea: Dumnezeu creează toatre lucrurile foarte bune, inclusiv munca. Dumnezeu muncește, îl creează pe om și îi dă un mandat să muncească, așa că munca există dinainte de Eden. Sunt alte concepții care văd munca drept un blestem, o consecință a disfuncționalității umane. Biblia însă vede munca ca ceva valoros. Dumnezeu, în Geneza 1, e cu mâinile în țărână, cu murdărie sub unghii, modelând omul. Așadar, situația originală e una în care toate lucrurile sunt bune, inclusiv munca. Munca este creată de Dumnezeu și e foarte bună. Care e problema?

Căderea, cum bine știm, a avut loc datorită neascultării omului. Datorită căderii, munca e afectată. Dumnezeu spune lui Adam că „de acum înainte, cu sudoarea frunții îți vei câștiga existența, spini și pălămidă să îți dea pământul”. Munca nu mai e acea activitate plăcută, încântătoare, fără obstacolele de astăzi. 

Care e soluția? Pentru că problema e una relațională, soluția e relațională - restaurarea relației pierdute dintre om și Dumnezeu, prin Isus. Și Dumnezeu nu doar că vine cu ideea soluției, ci și cu implementarea soluției. În Isus, Dumnezeu devine om, își asumă problema noastră asupra lui, plătește pentru ea și ne oferă în dar iertarea, revenirea noastră în familia lui Dumnezeu. 

Restaurarea, situația de dorit în concepția creștină asupra lumii și vieții e o înnoire a întregului univers. Nu doar individual suntem restaurați aici și acum, ci va veni o zi în care toate lucrurile vor fi din nou aduse la planul pe care Dumnezeu l-a intenționat, în care va exista armonie relațională între om și Dumnezeu, în creația lui Dumnezeu. Atunci nu vor mai fi durere, boală, suferință și disfuncționalități. Și munca își va recăpăta statutul gândit de Dumnezeu la creație.

Scopul muncii 

Dumnezeu l-a creat pe om cu un rost. Dumnezeu pune pe om în grădină îi spune: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul, stăpâniți-l și munciți. Fă ca tot Pământul să arate ca o grădină.” Acesta e mandatul pe care Dumnezeu i-l dă și care dă semnificație omului. Nu semnificația supremă și sensul existenței, dar îi dă ocupație alături de Dumnezeu, în relația cu Dumnezeu. 

Cum era munca foarte bună? Probabil că și Adam avea glande sudoripare și transpira, dar probabil că era o transpirație aducătoare de satisfacție, nu neapărat una istovitoare. Cu siguranță Adam nu a experimentat istovirea înainte de intrarea păcatului în lume. Munca devine o povară prin efectul ei, prin efectul păcatului asupra sufletului omului. 

Să sumarizăm ce spune concepția creștină despre muncă. Munca este bună, pentru că e creată de Dumnezeu. Munca se desfășoară sub blestemul păcatului și e afectată de păcat și de aceea, deseori, aduce suferință. În același timp, Evanghelia dă speranță pentru muncă, speranța se înfiripează aici, dar speranța deplină nu își găsește împlinirea aici și acum. Restaurarea domeniului muncii va fi deplină de-abia când Dumnezeu va veni și Își va instaura domnia Lui între oameni. 

Așadar, aici și acum experimentăm „primele roade”, vedem ce ar putea să însemne munca așa cum a intenționat-o Dumnezeu, însă nu o experimentăm în mod plenar pentru că suntem păcătoși, lucrăm cu oameni păcătoși și trăim într-un mediu corupt de păcat. Restaurarea deplină, în mod evident, nu o așteptăm aici și  acum. Există satisfacție reală în muncă, nu? Nu tot ce facem este o corvoadă - aceasta e componenta de corupere a păcatului. Este în același timp componenta de intenție a lui Dumnezeu, care nu a fost complet distrusă. A fost coruptă, dar nu dispare. E o tensiune între bunătatea a tot ce a creat Dumnezeu, printre care și munca, și capacitatea coruptivă a păcatului care distorsionează. 

În 1 Corinteni 10:31, apostolul Pavel spune: „Așadar, fie că mâncați, fie că beți sau orice altceva faceți, să le faceți pe toate spre slava lui Dumnezeu”. E modul apostolului Pavel de a încapsula ideea că această concepție pe care o avem asupra lumii și vieții și umblarea noastră cu Dumnezeu ar trebui să afecteze întreaga sferă a vieții noastre, din care munca este, în mod evident, parte.

Exemple practice

Practic, ce înseamnă să integrezi Evanghelia în muncă? Cum realizez ceva cu mâinile mele, cu mintea mea, cu darurile mele, dar într-un mod diferit, datorită faptului că Evanghelia mi-a schimbat viața? Ce înseamnă să fiu un IT-st creștin, un om de afaceri creștin, un medic creștin? Nu înseamnă ca muzicienii să cânte doar muzică explicit creștină. Scriitorii creștini nu ar trebui să scrie doar narațiuni despre convertirile oamenilor. Oamenii de afaceri nu ar trebui să lucreze doar pentru companii care produc articole creștine pentru piață creștină. Sunt ok și lucrurile astea, dar a duce Evanghelia și perspectiva creștină asupra lumii și vieții în domeniul muncii nu se limitează doar la acestea. 

În lumea afacerilor, idolii principali sunt puterea și banii. Ele nu sunt lucruri rele în ele însele, ci devin idoli când primesc un rol disproporționat cu cel intenționat de Dumnezeu. Banii și puterea ajung să domine viața unui om, asta este de obicei realitatea în lumea afacerilor. Cum putem să redăm acestor lucruri funcționalitatea pe care Dumnezeu a intenționat-o pentru ele? Cu banii, cu influența, se pot realiza multe lucruri bune.

În cartea „Every good endeavor”, Tim Keller dă un exemplu profund. El vorbește despre un om de afaceri care era dealer de automobile. Nu știu dacă știți, dar prețul oricărui automobil e negociabil, chiar dacă e nou - este mai evident acest lucru în SUA. Și acest om a observat că cele mai bune prețuri pentru mașinile cumpărate erau obținute de bărbații albi, bine situați din punct de vedere economic. Creștinul acesta și-a spus: „Nu e corect. Avem un Dumnezeu căruia Îi pasă de cei slabi, dezavantajați și vulnerabili, de minorități, de imigranți, străini, văduve și de orfani - e o valoare a Evangheliei. Ce înseamnă pentru mine să integrez această valoare în afacerea mea?” 

A sunat adunarea cu angajații, în special cei de la vânzări, le-a prezentat situația și a spus: „Asta nu-i drept. Aș vrea să fim o companie care oferă șansă egală atât celor cu resurse și putere de negociere, cât și celor care nu au capacitatea, puterea și tupeul pe care îl au oamenii cu bani și poziție socială. Vrem să facem o prioritate din a oferi mașini la prețuri avantajoase și celor mai puțin avantajați: minorități, femei, migranți”. 

Le-a spus și motivația din spate: „Poate nu veți fi de acord cu mine, dar motivația mea e faptul că lui Dumnezeu Îi pasă de cei slabi și vulnerabili, iar eu, ca urmaș al lui Isus, vreau să îmi trăiesc viața după ceea ce pune preț Dumnezeu”. 

Mulți angajați nu au rezonat cu ideea din spate, însă au rezonat cu practica: „Cât de tare să aducem în branșă un accent nou” - un element de justiție socială, în esență. Omul a avut de pierdut la nivel financiar pentru că, ducându-i-se vestea, cei cei cu mulți bani au început să-l evite, iar cei ce aveau mai puțini bani au început să vină spre el. Pe termen scurt a avut de pierdut, dar pe termen lung a avut de câștigat.

Un alt exemplu: o angajată a greșit mult în rolul ei, suficient încât să o pască o concediere. Spre surprinderea ei, șeful ei direct, care lucra de mai mult timp în companie, și-a asumat el vina pentru greșeala femeii. Contrariată, femeia a venit să stea de vorbă cu el: „De-a lungul carierei, am avut mulți șefi care și-au asumat meritele pentru realizările mele. Dar n-am întâlnit încă un șef care să-și asume costurile pentru greșeala mea. De ce ai făcut asta?”. El a răspuns: „Eu aveam mai mult capital de încredere decât tine, puteam să încasez lovitura asta fără să aibă consecințele pe care le-ar fi avut asupra ta. De ceva timp, merg la o biserică, și m-a marcat să aflu că Dumnezeu și-a asumat El răspunderea pentru toate păcatele mele, a fost un adevăr transformator pentru viața mea. Și în situația ta, am văzut o oportunitate de a da mai departe puțin din multul pe care l-am primit eu, să pot reflecta ceva din ce a făcut Dumnezeu pentru mine înspre oamenii din jurul meu”. 

Vă dați seama ce a declanșat în mintea angajatei? Adevărul Evangheliei, că Dumnezeu ne iubește și își asumă răspunderea pentru greșelile noastre l-a determinat pe șeful acesta ca, la rândul lui, să-și asume răspunderea pentru greșeala subordonatei, în această situație.

Evanghelia și munca

Valorile Evangheliei ajung să penetreze acțiunile mele în sfera profesională. Apoi, întrebat fiind, pot să arăt spre conceptele și adevărurile propoziționale ale Evangheliei, dar în situația asta, plec de la trăirea adevărurilor respective în viața mea. Nu trebuie să facem toți așa de fiecare dată, sunt ilustrații ale felului în care niște oameni, marcați de adevărurile Evangheliei, au fost mânați de Duhul Sfânt să acționeze în dreptul lor. Viața e complexă, cu multe nuanțe.

Cred că trebuie să fim creativi, să ieșim din cutia în care fie am intrat, fie ne-am trezit puși de alții, și să gândim la moduri inspirate de Duhul Sfânt, animate de valorile creștine, în care să reflectăm Evanghelia în viețile noastre, pentru ca apoi să dăm explicații. 

Apostolul Petru spune: „Fiți gata oricând să dați socoteală de nădejdea care este în voi”. Presupoziția din spatele afirmației e că există o diferență între creștin și necreștin, iar diferențele ar trebui să fie mai mult decât: „nu mint, nu fur, nu înșel”, cu toate că și ele sunt diferențe, dar care sunt elementele pozitive ale Evangheliei care ajung să permeeze viața noastră profesională, ca artiști, medici, IT-ști?

Multe dintre valorile creștine sunt luate de bune și nici nu au etichetă creștină, deși au origini creștine - slujirea cu sacrificiu a altora, iertarea, smerenia, filantropia, drepturi egale pentru toți. Era ridicol să spui în primul secol că toți oamenii sunt egali și au aceleași drepturi, pentru că sunt toți creați de același Dumnezeu. E ridicol să spui asta azi în India, ei îți vor răspunde: „nu suntem egali, avem patru caste, te naști pe paliere diferite, ai alt destin”. Dar noi luăm ideea de bună și e parte din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Originea Declarației e creștină, bazată pe faptul că toți suntem creați în imaginea lui Dumnezeu.

Harul comun

Harul comun al lui Dumnezeu însă limitează diferențele între munca unui creștin și a unui necreștin. Harul comun spune că toți oamenii au fost creați după imaginea lui Dumnezeu și că Dumnezeu a împărțit daruri tuturor, indiferent de condiția lor spirituală. Sunt oameni înțelepți care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu, dar înțelepciunea lor tot de la Dumnezeu vine. Capacitatea de a crea muzică de calitate a unui compozitor necredincios își are originea tot în Dumnezeu, e parte din harul comun. 

Domnul Isus spune, în Matei 5, că „Dumnezeu face să răsară soarele Lui și peste cei răi și peste cei buni. El trimite ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți”. Iacov spune că „Orice dăruire generoasă și orice dar desăvârșit vine de Sus, de la Tatăl luminilor”. Orice lucru bun își are originea în Dumnezeu, acesta e harul comun. Și asta ne ajută să echilibrăm prima afirmație, că această concepție creștină asupra lumii și vieții face ca munca noastră să fie distinctă. E distinctă până la un anumit punct. Putem face mașini, dar nu o să putem face mașini în formă de pește sau de cruce. Nu tot ce facem e marcat de creștinismul nostru. Unele lucruri sunt comune, le face toată lumea, e normal să le facă așa, și și noi trebuie să le facem la fel. Pe altele însă trebuie să le provocăm și să aducem concepția aceasta distinctă. 

Realitatea asta ne face să nu ne umflăm în pene, să realizăm că sunt oameni mai inteligenți decât noi care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, dar care fac lucruri de înaltă calitate, care realizează opere artistice pe care artiști creștini niciodată nu vor ajunge să le realizeze. Și pot să fiu smerit, să nu cred că sunt superior necreștinului pentru că am o concepție superioară despre lume și viață. Prin harul Său comun, Dumnezeu binecuvântează pe toți oamenii, astfel încât creștinii să coopereze cu necreștinii și, împreună, să beneficieze de darurile comune. 

EVANGHELIA ȘI MOTIVAȚIA MUNCII

Să ne gândim la episodul întâlnirii între Isus și Zacheu. Zacheu era vameș, iar vameșii erau în acest rol pentru câștiguri semnificative. În urma faptului că Isus îl acceptă pe Zacheu și vrea să intre în casa lui, ceva se schimbă în inima lui Zacheu. Și Isus spune: „Acum a intrat mântuirea în casa aceasta”. De ce spune Isus aceasta? Datorită schimbărilor în domeniul financiar, a raportării lui Zacheu la muncă și roadele ei! „Eu, până acum, am muncit să câștig cât mai mult, să acumulez pentru siguranță, confort și plăcere”, sau multe alte motivații nesănătoase. Dar Zacheu a găsit în Isus ceea ce anterior găsea în bani. Și acum e liber să spună „Banii - îi folosesc, dar nu mai reprezintă centrul vieții mele, ci Isus e centrul”. Iar motivația cu care el ajunge ulterior să gestioneze munca și roadele ei se schimbă.

Tim Keller numește asta „munca din spatele muncii”. Noi muncim, avem meseria noastră, dar în spatele ei, adesea e o altă muncă, munca de a dovedi că sunt cineva, că sunt competent, de a-mi dovedi mie sau părinților, șefilor, colegilor. E o muncă obositoare. Poate fi și invidie - vreau să fiu mai bun ca altcineva, vreau să mă uit la toți prin oglinda retrovizoare și nu prin parbriz. Sau lăcomia - vreau să am mai mult, nu îmi ajunge ce am. Sau teama de oameni - vreau să aibă oamenii părere bună despre mine, vreau să impresionez. Sau siguranța – vreau să fiu „bazat”, să nu mai trebuiască să duc grija zilei de mâine. 

Toate acestea reprezintă munca ascunsă din inimă, din spatele muncii noastre de zi cu zi. Până când nu găsim libertate față de aceste motivații nesănătoase, nu vom putea desfășura munca pe care ne-a dat-o Dumnezeu, într-un mod sănătos și liber. Nu vom putea fi ca Zacheu, să spunem „Banii - jumătate la săraci, și privind tot ce am nedreptățit, dau înapoi de 4 ori pentru că așa spune Legea. Vreau să devin în regulă cu munca și roadele ei, pentru că ele nu mai sunt stăpânul meu, ci Isus e stăpânul meu, iar eu sunt acum liber”.

Care sunt idolii din spatele muncii noastre? Poate nu sunt vizibili, dar dacă suntem modești, îi putem vedea prin cotloanele inimii noastre. E important să identificăm motivațiile nesănătoase și să aducem adevărul Evangheliei, și anume că siguranța noastră nu stă în bani, ci stă în Isus, că valoarea noastră nu e dată de câți bani avem, ci de faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu. Nu trebuie să dovedim nimănui nimic, tot ce era de dovedit a dovedit Isus la cruce. Cazierul nostru e curat, realizările lui Isus sunt trecute în contul nostru. Și atunci putem fi liberi de motivațiile istovitoare din spatele muncii, și să putem munci de drag.

Se întâmplă asta 24 ore pe zi, 7 zile din săptămână? Nu. Încă suntem sub păcat, și păcatul e încă prezent în noi. Dar acesta este dezideratul. Când mă găsesc prins de munca din spatele muncii, trebuie să-mi întorc privirea spre Isus, care îmi dă eliberare, în care găsesc împlinirea, în așa fel încât să nu le găsesc în muncă.

„Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. Mulți știm acest verset de mici și ne gândim că se aplică la toți aceia care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Dar, de multe ori, noi suntem cei trudiți și împovărați de muncile acestea ale sufletului. Ca să avem forța să spunem „Nu!” când ni se cere să încălcăm principii etice, ca să putem face o treabă de calitate și când nu ne vede nimeni, avem nevoie să ne găsim încrederea, siguranța și odihna în Isus, să știm că muncim pentru un alt Șef. 

E o prelegere Ted cu Shawn Achor, care a făcut cercetări serioase și a ajuns la următoarea concluzie: „atitudinea pozitivă determină succesul la muncă (și în viață, în general), și nu invers”. Atitudinea determină succesul, nu succesul determină atitudinea. Pare contraintuitiv, dar concluzia e susținută de multă cercetare. Nu trebuie să aștept de la muncă resursele pentru a avea o atitudine potrivită, ci trebuie să-mi găsesc resursele de împlinire în altă parte, pentru ca, pe baza lor, să pot să muncesc bine. Interesant, exact asta zice și Scriptura: Nu muncesc ca să găsesc împlinirea supremă, ci mi-am găsit împlinirea și fericirea supremă, iar asta mă face să muncesc altfel.

Extras din prezentarea lui Adiel Bunescu (pastor și coach) de la conferința OSCER „Strălucește: chemarea creștinului la locul de muncă”, 2015.