Cercetările arată că oamenii nu se nasc homosexuali. Mai știm și că nu e o alegere. Oamenii nu-și aleg ceea ce-i atrage. Unul dintre lucrurile care joacă un anumit rol în comportamentul celor care au orientări homosexuale este simțul masculinității prezent la un băiat sau simțul feminității prezent la o fată. Dacă băiatul se simte respins sau percepe respingere, tot își va dori acea relație, dar nu va mai încerca. Se numește „detașare defensivă”, căci băiatul spune: „Dacă tu nu mă vrei, nici eu nu te vreau.”

Nu putem suporta o respingere prea mare, de aceea băiatul ridică un „zid” față de tată și față de ceea ce reprezintă el, adică masculinitatea. Însă, în interior, tot mai tânjește după iubirea tatălui. Apoi, când merge la școală, pe la cinci ani, deseori îi va fi greu să relaționeze cu alți băieți. Fie se va simți mai bine în prezența fetelor, fiindcă așa a fost obișnuit, lipsindu-i încrederea în băieți, ori, în cazul în care a căpătat deprinderi feminine, ar putea fi respins de alți băieți. Îi privește pe băieți și vrea să fie acceptat de ei, să relaționeze cu ei și să lege prietenii cu ei, dar, de obicei, nu poate, așa că trece prin acei ani importanți absorbind și mai multă feminitate.

Când va ajunge la pubertate, nu se va simți atras de fete, căci știe totul despre ele. Băieții sunt ceva unic și misterios pentru el. Dorința de a primi iubire din partea bărbaților, nevoia emoțională care nu a fost satisfăcută va deveni o nevoie sexuală.

Mulți adolescenți care se luptă în secret cu acest lucru sunt lipsiți de speranță. Ei cred că așa s-au născut și că nu mai au ce face, ezitând să vorbească despre acest lucru. Adevărul e că nu s-au născut așa și se pot schimba.

Între vârsta de un an și jumătate și patru ani e perioada denumită „identificarea genului”. Treptat, pe nesimțite, încep să renunțe la atașamentul față de mamă, căutând să se atașeze de tată. Prin faptul că-și petrece timpul cu fiul său și că îi confirmă valoarea verbal, tatăl îi transmite treptat fiului caracterul masculin, arătându-i cum e să fii băiat.

Sunt mulți băieți care cresc doar cu mamele lor, dar nu devin homosexuali. Le trebuie un tată sau o figură paternă, au nevoie de cineva care să-i inspire, cu care să relaționeze și de care să se simtă legați.

Percepția e totul.

Nu contează ce ni se întâmplă, ci cum percepem ce ni se întâmplă. Cunosc mulți părinți iubitori minunați care își iubesc copilul, dar, cumva, acesta nu percepe această iubire.

De obicei băieții care se luptă cu atracția homosexuală, sunt mai sensibili, dar foarte deștepți și receptivi. Sunt chiar foarte analitici, fiind foarte atenți la tot ce se întâmplă. Uneori, recepționează mai mult decât este cazul, citind chiar printre rânduri.

Fie percepe că nu există un tată, fie că tatăl nu oferă siguranță și nu e primitor. Însă poate fi vorba doar de percepția sa. Cunosc tați care își iubesc copilul, dar poate că au țipat când s-au enervat, fără a vrea să fie răi. Pentru un băiat sensibil de doi ani, un bărbat care țipă poate fi foarte înfricoșător. Astfel, îi e mai ușor să se atașeze de mamă decât să părăsească această zonă de confort și să se atașeze de tată, mai ales dacă tatăl pare înfricoșător, neprimitor sau nu prezintă siguranță.

Respingerea poate fi transmisă fără știință atunci când un tată vrea să-și ajute fiul să devină bărbat și-i spune lucruri de genul: „Nu ești destul de puternic. Ești un pămpălău. Ești băiatul mamei!” Astfel de lucruri îl pot face pe un băiat sensibil să devină retras, să nu vrea să relaționeze cu tatăl lui, dar și să simtă că nu e suficient de bun.

Înainte de a ne simți atrași de sexul opus, mai întâi trebuie să înțelegem și să ne simțim confortabil cu ceea ce suntem. Băiețeii trebuie să petreacă suficient timp cu alți băieței înainte de a începe să se simtă atrași de fete. Identificarea cu persoane de același sex apare în contextul jocului și atunci când relaționează cu alți băieței dintr-un grup. Așteaptă ca băieții să-i arate cine este el ca bărbat. Se întreabă dacă se va integra în grupul lor, dacă îl vor accepta în grupul lor.

De cele mai multe ori, această căutare începută nevinovat, pentru a-ți da seama cum să fii ca altcineva, se transformă în invidie fiindcă acea persoană are ceva ce ție îți lipsește. Asta se transformă în idolatrie. Când un băiat se arăta interesat, la început totul părea normal, dar, apoi, totul devenea o obsesie.

Foarte ușor poți confunda atracția pe care o simți față de alți bărbați pentru a încerca să te completezi ca fiind ceva sexual. Atunci îți spui: „Cred că sunt homosexual!”