Îndemnul de a căuta binele comun, transmis de un părinte al bisericii primare, ne reamintește rolul pe care noi, creștinii, îl avem azi într-o Europă tulburată de reînvierea naționalismului, a populismului și a xenofobiei.

Ioan Hrisostom - cunoscut și drept Ioan Gură de Aur datorită elocvenței în predicare - a fost arhiepiscopul Constantinopolului (actualul Istanbul, n.red.) la începutul secolului al V-lea. Fiind foarte popular, prin predicile lui critica bogații și clerul pentru abuzurile de bogăție și de autoritate. „Vreți să onorați Trupul lui Hristos?” întreba el. „Nu-l ignorați când e dezbrăcat. Nu-l cinstiți în templu, îmbrăcați în mătase, numai ca să-l neglijați afară, unde este prost îmbrăcat și suferă de frig”.

Predicarea lui pragmatică și creștinismul practic i-a adus pe mulți la credință în vremea lui. „La ce bun dacă masa de euharistie este încărcată cu potire de aur când fratele tău moare de foame?” spunea el. „Începe prin a-i potoli foamea și ceea ce rămâne poți aduce apoi la altar”.

Practicând ce predica, Hrisostom a pus bazele unei rețele de spitale în Constantinopol, un precedent urmat în decursul secolelor de mulți alți lideri bisericești. Mozaicul care îl înfățișează poate fi văzut și acum în Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, construită la 130 de ani după moartea sa, și care a fost cea mai mare catedrală din lume până la cucerirea otomană.

Binele comun

Oricât de bine s-ar potrivi citatele de mai sus în lumea de azi, când inegalitatea e în creștere, ce e cu adevărat relevant pentru vremurile noastre este:

„Cel mai perfect creștinism se regăsește în căutatea binelui comun... fiindcă nimic nu poate face o persoană să-L imite mai bine pe Hristos decât grija pentru aproapele”.

Isus îi învăța pe oameni că Legea și profeții erau cuprinși în porunca de a-i iubi pe Dumnezeu și pe aproapele.

Expresia „binele comun” nu îi aparține lui Hrisostom. Platon și Aristotel folosiseră termenul cu mai multe secole înainte. Epistola după Barnaba, datată în secolul al II-lea, îi îndemna de asemenea pe cititori: „Nu trăiți total izolați, retrăgându-vă în voi înșivă, ca și cum ați fi fost (complet) justificați deja, ci căutați binele comun împreună cu alții”. În Despre Cetatea lui Dumnezeu, Augustin a oferit un răspuns afirmativ la întrebarea „Poate fi găsită bunăstarea în binele întregii societăți, în binele comun”?

Mulți filosofi seculari – de la Machiavelli la John Stuart Mills – au folosit și ei această expresie, deși în special cu sens economic.

Obiectivul final

Scriitorul și activistul socio-politic american, Jim Wallis crede că acest imperativ biblic fundamental trebuie recuperat de către oamenii lui Dumnezeu de pretutindeni, ca răspuns la mentalitățile de „noi și ei/război cultural” prea des întâlnite la credincioși.

În cartea lui, The (Un)Common Good („Binele (ne)comun”), Wallis scrie că „trebuie să fim buni cu cei din jurul nostru indiferent dacă avem sau nu aceeași etnie, religie, sex, trecut, educație sau statut social”.

Analizând cum s-a petrecut reînnoirea bisericească din ultimii 50 de ani, Wallis crede că a venit vremea pentru o nouă fază a reînnoirii, care să reprezinte obiectivul final al lui Dumnezeu pentru istoria omenirii: pacea șalom, relaționare corectă, virtute și dreptate.

Scopurile lui Dumnezeu includ reconcilierea tuturor lucrurilor de sub soare, inclusiv a tuturor popoarelor, triburilor, națiunilor și limbilor. Viitorul lui Dumnezeu e multicultural și multinațional. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să construiască poduri, nu ziduri; să fie deschiși față de semeni, nu închiși; să caute binele altuia, nu să aibă mentalități de tipul „eu primul”, „țara mea prima”.

Cei care venim dintr-un mediu protestant, evanghelic sau penticostal trebuie să recunoaștem că fiecare dintre aceste mișcări s-a ivit ca aparținând unei minorități separatiste, adesea în medii ostile, cu o demarcare de tipul „ei și noi” foarte clară. Prin urmare, am învățat să accentuăm diferențele dintre noi. Această trăsătură e adânc înrădăcinată în ADN-ul nostru.

Totuși, tradiția creștină veche ne învață că, pe lângă faptul că aparținem familiei harului lui Dumnezeu, suntem membrii familiei umane a lui Dumnezeu. Fiecare om poartă chipul Lui și, prin urmare, are demnitate. Să ne gândim la povestea șocantă a lui Isus despre samariteanul milostiv, în care eroul era din grupul „lor”, nu din „al nostru”.

Aflat la Geneva împreună cu alți lideri YWAM, am reflectat la definiția pe care Calvin a dat-o sarcinii divine încredințate liderilor politici, și anume de a „lucra pentru binele comun”. Poate fi aplicată și liderilor spirituali: a căuta binele comun al congregației, al trupului lui Hristos din satul sau orașul nostru, a căuta bunăstarea orașului însuși, a întregii națiuni. Și se poate întinde chiar dincolo de granițele țării noastre.

Conceptul de „bine comun”, înrădăcinat în învățăturile lui Isus, a fost ce l-a motivat pe francezul Robert Schuman să propună după război ideea că Europa ar fi un loc mai bun dacă oamenii și națiunile din ea ar lucra împreună. Apoi, Europa ar putea sluji în alte părți ale lumii, în special în Africa.

Imaginează-ți cu cât mai bună ar fi lumea dacă familia harului lui Dumnezeu ar urma cu adevărat sfatul lui Hrisostom.

Articol de Jeff Fountain, scriitor și lider YWAM, publicat site-ul weeklyword.eu. Reprodus cu permisiune.