Un articol care prezintă istoria războaielor și tensiunilor arabo-israeliene din 1920 în prezent, rădăcina problemei refugiaților din regiune. Extras din broșura „Israel - geografie, politică, sionism, istorie, oameni, cultură”, conținând 48 de pagini cu date și informații desprepoporul evreu. O puteți comanda în format tipărit la preț 15 lei, sau o puteți descărca gratuit înformat electronic - www.alfaomega.tv/descarca

„Acesta va fi un război de exterminare și un masacru de proporții, despre care se va vorbi asemenea masacrelor mongole și a cruciadelor.” - Azzam Pasha, Secretar General al Ligii Arabe (BBC, 15 mai 1948)

„Provenim dintr-o țară marcată de chinuri și suferințe... dintr-un popor... care nu a cunoscut niciun an - nici o singură lună - în care mamele să nu-și fi jelit copiii.” - Ițhak Rabin, 1993

Consecințele războaielor: refugiații arabi și evrei

Războaiele creează refugiați. Dacă liderii arabi ar fi acceptat planul de împărțire propus de O.N.U., în loc să declanșeze un război pentru a pune mâna pe întregul Mandat Britanic, astăzi ar exista un stat arabo-palestinian independent alături de Israel. Nu ar fi existat refugiați palestinieni și nicio „Nakba” (catastrofă), termenul arab pentru înfrângerea din 1948. Dacă țările arabe nu i-ar fi exclus pe cetățenii evrei care locuiau acolo, nu ar fi existat nici refugiați evrei din țările arabe.

„Problema refugiaților palestinieni a fost o consecință a războiului, nu a proiecțiilor omenești.” - Istoricul Benny Morris

REFUGIAȚII EVREI DIN ȚĂRILE ARABE

Peste 10.000 de evrei au ajuns să fie refugiați proveniți din zone ale Mandatului Palestinei în care armatele arabe au triumfat. În Cisiordania și Gaza, armatele arabe au distrus comunitățile evreiești și au ucis sau exilat toți evreii. După războiul din 1948, evreilor nu li s-a mai permis să locuiască în zonele ocupate de arabi. Iordania a preluat controlul Cisiordaniei și a refuzat să protejeze așezările sfinte ale Israelului. Numai în estul Ierusalimului, 57 de sinagogi, biblioteci și centre de studiu - multe dintre ele vechi de secole, au fost profanate și distruse, pietrele lor fiind apoi folosite pentru a construi toalete și drumuri.

Peste 850.000 de evrei au fugit ca să scape de persecuția tot mai intensă sau au fost dați afară din țările arabe și musulmane, după Războiul de Independență. Între 1949 și 1954 au ajuns fără casă, deși unele din comunitățile lor erau vechi de peste 2.000 de ani. Între 1948 și 2000, populația evreilor din Orientul Mijlociu și țările nord-africane a scăzut de la 900.000 la mai puțin de 50.000.

Israelul a primit între granițele sale peste 600.000 de evrei proveniți din țările arabe. Statul proaspăt înființat, în proces de recuperare după distrugerile războiului din 1948, s-a luptat să asimileze atât noii evrei, recent izgoniți din lumea arabă, cât și pe cei 300.000 de refugiați ai celui de-al Doilea Război Mondial. Populația Israelului, care era în 1948 de 650.000 de locuitori, s-a dublat în trei ani, împlinindu-și misiunea de a fi un refugiu pentru evreii persecutați. „Nicio asemenea afluență nu a mai fost în vremurile moderne. A constituit o ‘poartă deschisă’ de la care națiuni mai în vârstă și mai înstărite s-ar fi tras înapoi cu groază”, observa istoricul Howard Sachar. Totuși, deși comunitatea mondială a susținut reînființarea statului Israel, nicio agenție internațională de întrajutorare nu s-a implicat în plasarea evreilor fără locuință.

Refugiații evrei în perioada contemporană: Astăzi, acei primi refugiați nu mai sunt refugiați. Așa cum au procedat alte zeci de milioane de refugiați în ultimul secol, evreii s-au stabilit în alte țări. Două treimi din ei au ales să trăiască în Israel. Refugiații din Orientul Mijlociu și urmașii acestora au alcătuit mai mult de jumătate din populația de evrei a Israelului până la sfârșitul anilor 1990.

REFUGIAȚII PALESTINIENI ARABI

În 1948, 160.000 de arabi ce locuiau între granițele Israelului au acceptat invitația Israelului de a alege pacea și a deveni cetățeni israelieni. Ei au ales trei arabi israelieni în primul Knesset (Parlamentul unicameral al statului Israel, n.tr.). După ce au fost rezolvate dificultățile postbelice dintre guvern și cetățenii israelieni de naționalitate arabă, aceștia au devenit mai liberi, mai educați și mai prosperi față de cetățenii obișnuiți, care locuiau în toate celelalte țări arabe. Astăzi, arabii israelieni sunt în număr de peste 160.000 și continuă să-și aleagă reprezentanți în Knesset.

Între 472.000 și 750.000 de arabi palestinieni (cercetătorii nu au căzut de acord în privința numărului) au părăsit zona devenită ulterior Israel, dintr-o serie de motive:

• Majoritatea au fugit ca să scape de lupta pe care statul Israel nu a inițiat-o și nici nu și-o dorea.
• Clasele bogate au fugit pentru a evita războiul care avea să vină. În absența conducerii acestora, societatea civilă palestiniană s-a destrămat, determinându-i pe mai mulți să fugă.
• Mulți au plecat deoarece liderii arabi i-au sfătuit să fugă din calea înaintării armatelor arabe, promițându-le că victoria va fi rapidă și se vor putea întoarce curând.
• Mulți au plecat din cauza propagandei arabe: poveștile ei fabricate cu privire la atrocitățile israelienilor au provocat panică.
• În unele cazuri, trupele israeliene i-au forțat pe rezidenții arabi să-și părăsească locuințele în zonele strategice vitale pentru supraviețuirea tânărului stat Israel, cum ar fi Ramla-Lod și zona de-a lungul graniței nordice.

Ani la rând, palestinienii de naționalitate arabă au adus acuze statelor arabe pentru faptul că i-au încurajat să plece:

„Armatele arabe au intrat în Palestina să-i protejeze pe palestinieni... dar în schimb i-au abandonat, forțându-i să emigreze și să plece.” - Președintele palestinian Mahmoud Abbas, 1976)

„Vom distruge țara. Arabii ar trebuie să-și ducă soțiile și copiii în locuri sigure, până când lupta va fi încetat.” - Prim-ministrul irakian Nuri Said, 1948

„Din 1948 am cerut întoarcerea refugiaților la casele lor. Dar noi înșine suntem cei care i-am încurajat să plece. Nu au trecut decât câteva luni între solicitarea noastră către ei să plece și apelul pe care l-am făcut Națiunilor Unite pentru a rezolva problema întoarcerii lor.” - Haled al Azm, Primul ministru al Siriei, 1948 - 1949

Poveștile inventate de noi cu privire la Deir Yassin „au fost cea mai mare greșeală... palestinienii au fugit cuprinși de groază.” - Hazem Nusseibeh, editor al serviciului palestinian de transmitere a știrilor arabe în 1948. 

Situația unică a refugiaților palestinieni

Zecile de milioane de refugiați din întreaga lume, provenind din alte zone distruse de război în această perioadă, s-au restabilit în alte țări, dar statele arabe vecine, cu excepția Iordaniei, au refuzat să îi asimileze pe palestinienii arabi, în ciuda istoriei, a limbii și a religiei lor comune. În schimb, guvernele arabe i-au limitat la cartierele de refugiați, refuzându-le dreptul la cetățenie și folosindu-se de starea acestora ca o armă de propagandă împotriva Israelului.

„Statele arabe nu vor să rezolve problema refugiaților. Vor să mențină deschisă această rană, ca un afront la adresa O.N.U. și ca o armă împotriva Israelului.” - Ralph Galloway, fost director al UNRWA, august 1958.

„Din 1948, liderii arabi... s-au folosit de palestinieni în scopuri politice egoiste. Acest lucru este... o crimă.” - Regele Hussein al Iordaniei, 1960.

„Toate țările arabe vor ca această problemă să arate în continuare ca o rană deschisă.” - Ana Liria-Franch, reprezentant regional în Cairo al Înaltului Comisar O.N.U. pentru refugiați, 2003.

„Dreptul de reîntoarcere”

Guvernele arabe au promis refugiaților că se vor putea întoarce în țările lor. Liderii arabi au declarat public că scopul lor era să dizolve statul evreiesc din punct de vedere demografic, inundându-l cu palestinieni de naționalitate arabă.

„Dacă arabii se întorc în Israel, Israelul va înceta să mai existe.” - Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului, 1961.

„Cererea de reîntoarcere a refugiaților palestinieni... este echivalentă cu distrugerea Israelului.” - As’ad Abd-Al Rahman, ministrul palestinian al autorității pentru problemele refugiaților, 1999.

Refugiații în prezent

O.N.U. a acordat asistență specială refugiaților palestinieni. În 1949 a fondat UNRWA, o agenție destinată exclusiv rezolvării acestei probleme a refugiaților palestinieni. Site-ul acesteia afirmă că agenția „este unică în ceea ce privește angajamentul de lungă durată cu un grup de refugiați... și cu patru generații de refugiați.” Toți ceilalți refugiați din lume sunt asistați de o singură agenție O.N.U., UNHCR (Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) și niciun fel de urmași aparținători altui grup nu mai sunt considerați refugiați. Până în 2011, UNRWA asista 4,8 milioane de palestinieni. După înființarea acestei agenții, s-a ocupat de 38% din refugiații palestinieni, însă nu a folosit ajutorul extern în valoare de miliarde de dolari pentru a le îmbunătăți condițiile de trai sau oportunitățile.

Israel a contribuit cu fonduri pentru a sprijini UNRWA, dar nu are niciun control asupra politicilor acesteia. Când Israel administra teritoriile (1967 - 1994), eforturile acestuia de a ameliora condițiile de locuire au fost denunțate de către OEP și O.N.U. (Rezoluțiile UN GA 27 92 (1971) și 41 / 69 (1986)). Refugiații palestinieni au continuat să fie utilizați ca instrumente politice.

Extras din broșura „Israel - geografie, politică, sionism, istorie, oameni, cultură”, conținând 48 de pagini cu date și informații desprepoporul evreu. O puteți comanda în format tipărit la preț 15 lei, sau o puteți descărca gratuit înformat electronic - www.alfaomega.tv/descarca