Știm că Dumnezeu a creat și a ales Israelul, dar El iubește toate națiunile. De fapt, Dumnezeu a ales Israelul ca să fie o binecuvântare pentru toate popoarele. Dragostea lui Dumnezeu oferă mântuire întregii lumi. Israelul este instrumentul ales de Dumnezeu pentru a binecuvânta toată lumea.
De exemplu, națiunea noastră austriacă are obligația, sau, mai bine spus, dorința profundă de a binecuvânta Israelul și poporul evreu, nu numai la nivel individual sau guvernamental. Întreaga națiune ar trebui să fie recunoscătoare pentru binecuvântările spirituale și fizice primite.
Noi, creștinii, L-am primit pe Mesia datorită poporului evreu, așa că avem destule pentru care să fim recunoscători și ar trebui să ne dorim să binecuvântăm și noi poporul evreu. E ceva biblic și Isus Însuși a vorbit despre națiunile-oi și națiunile-capre.
Națiunile vor fi judecate în funcție de cum s-au purtat cu poporul Său. Pentru a împlini voia lui Dumnezeu, trebuie să decidem dacă vrem să fim o națiune-oaie sau o națiune-capră.
În cartea sa, profetul Ioel vorbește despre valea deciziei, acolo unde națiunile vor fi separate în funcție de cum s-au comportat față de poporul evreu. Aceste lucruri nu țin de trecut, ci sunt cât se poate de actuale.
Aceasta este dorința lui Dumnezeu: să stăm alături poporului Său și să-l binecuvântăm. Dacă ne împotrivim voii lui Dumnezeu, poporul nostru nu va fi binecuvântat.
Materiale asemănătoare găsești aici: https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.