Anul acesta, 2017 (5777 în calendarul ebraic), este încărcat de semnificații din perspectiva împlinirii profețiilor biblice legate de Israel și Ierusalim, de pregătirea scenei lumii pentru revenirea lui Isus Hristos.
Un semn major al revenirii Domnului, smochinul (simbolul Israelului) care prinde viața din nou (Matei 24:32-33), simbolizează restaurarea Israelului ca țară (Ez. 36:8-10).
În 14 mai 1948 lua naștere statul Israel. Da, se poate naște o țară într-o zi (Is. 66:8), profețiile biblice împlinindu-se în generația noastră. Condițiile pentru ceea ce urma să se întâmple în mai 1948 s-au pregătit în 1947, prin rezoluția ONU, acum 70 de ani.
Anul acesta, în 7 iunie, se împlinesc deasemenea 50 de ani de la întregirea Ierusalimului sub autoritatea israeliană. În iunie 1967, Ierusalimul de Est a fost cucerit de Israel aflat sub ocupația iordaniană, în războiul de 6 zile. Victoria Israelului în acest război a fost un miracol divin.
Tot în 2017 se împlinesc 100 de ani de cînd Ierusalimul a fost eliberat, de către britanici, de sub ocupația Imperiului Otoman.
Aceste două celebrări ale Ierusalimului atestă împlinirea unor cicluri jubileu (cicluri de 50 de ani) în istoria moderna a orașului, propulsându-l în destinul lui final ca oraș al Marelui Împărat.
Biblia descrie Jubileul ca un timp special, al 50-lea an, cînd locuitorii sunt eliberați de datorii și forme de robie, iar pamânturile care au fost înstrăinate, trebuie să revină la proprietarii inițiali. (Lev. 25:10-12). Din această perspectivă, Ierusalimul, ca teritoriu, a fost eliberat dramatic acum 100 de ani și reîntregit acum 50 de ani, intrând sub autoritatea israeliana. Vedem cum Dumnezeu lucrează în aceste cicluri jubileu, punând Ierusalimul în mâinile poporului Său.
Semnificația Ierusalimului? Uriașă în planul împlinirii profețiilor biblice, pentru că în Ierusalimul de Est se afla Muntele Templului, Sionul, locul ales de Dumnezeu în care au fost ridicate primul și al doilea Templu. Muntele Templului este de fapt muntele Moria (2Cr. 3:1), unde Avram a trecut testul ascultării și credinței în Dumnezeu, unde a fost gata să-și jertfească fiul promisiunii, pe Isaac, ca o prefigurare a jertfei Fiului lui Dumnezeu. Este Muntele unde Mielul lui Dumnezeu, S-a dat jertfă pentru noi ca să ne împace cu Tatăl. Și tot în Ierusalimul de Est se găsește Muntele Măslinilor, cel de pe care Domnul Isus S-a înălțat la cer și unde VA REVENI (FA 1:11).
Ierusalimul este acum ca o cetate dintr-o bucată (Ps 122:3), este reîntregit. Ierusalimul trebuie să fie întreg, sub autoritate israeliană, ca Isus să poată reveni; El revine la ai Săi, în orașul Său. Acest teritoriu nu putea fi sub o altă autoritate politică și mai ales spirituală (islamică). Acum urmează pregătirea Muntelui Templului (care este dominat de o moschee) pentru revenirea lui Isus.
Iunie 2017 înseamnă o piatra de hotar în împlinirea profețiilor biblice legate de Ierusalim și de lumea întreagă. Destinul acestui oraș este să fie tronul Marelui Împărat.
Știind ce spune Scriptura despre vremurile din urmă, trebuie să fim ca fiii lui Isahar (1Cr. 12:32), ei nu doar înțelegeau vremurile, dar știau ce TREBUIA să facă Israel.
Israelul este ceasornicul lui Dumnezeu pentru omenire, este scena care se pregătește pentru revenirea Domnului Isus Hristos. De aceea TREBUIE să fim foarte atenți la ce se întîmplă în Israel.
Pentru noi, creștinii, este esențial să ne aliniem la planul lui Dumnezeu cu Israelul, să iubim ce iubește El, să binecuvântăm ce a ales EL (Gen. 13:3), “printr-o purtare sfîntă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu” (2Petru 3:11-12). Este vital să întelegem vremurile, să știm cum să ne rugăm și cum să acționăm, ce atitudine să avem. Este importantă mărturia noastră despre Israel. (Ap. 12:11)
Națiunile vor fi tot mai împotrivitoare Israelului. Ierusalimul devine un punct tot mai fierbinte pe harta lumii (Zah. 12:3). Lupta spirituală este uriașă, pentru că venirea Domnului este aproape. Cel rău știe că mai are puțină vreme și încearcă din răsputeri să o întîrzie, folosind oameni care n-au revelația Scripturii, stârnind națiunile împotriva Israelului. Aceste încercări satanice vor duce la declanșarea războiului din Ezechiel 38 și 39, culminînd cu bătălia de la Armaghedon. Deja națiunile care vor fi implicate în prima etapă (Rusia, Turcia, țări arabe…), sunt poziționate în acest sens. E o chestiune de timp pînă la declanșarea acestuia.
Timpul e tot mai comprimat, tot mai rapid se desfasoară evenimente importante. Fereastra de Har, care este încă deschisă, trebuie folosită la maxim pentru răspândirea Evangheliei, în țara noastră și în lume!
Ca Biserica a Domnului din România, care înțelegem suveranitatea lui Dumnezeu în alegerea evreilor ca și popor al Său, suntem chemați să ne rugăm pentru Israel.
Articol de Mirela Pețan, Rețeaua de Rugăciune pentru România. Urmăriți emisiunea „Puterea Rugăciunii” în fiecare sâmbătă la ora 17:30 pe canalul Alfa Omega TV. Abonați-vă la punctele lunare de rugăciune pentru România și Israel la email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau www.prayernet.ro.
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 7.3 - Semnele vremurilor (mai-iunie 2017). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista
Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională
Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.