
Bisericile belgiene afectate de inundații, dar încrezătoare | AO NEWS
La mijlocul lunii iulie, o serie de ploi abundente au provocat inundații severe în nord-vestul Europei, în special în zone din Germania și Belgia.
Aproape 200 de persoane au murit și zeci sunt încă date dispărute. Furtuna a provocat, de asemenea, pagube materiale importante drumurilor și clădirilor publice, precum și locuințelor și proprietăților private.
Locațiile unor biserici evanghelice din teritoriu au fost, de asemenea, avariate.
Una dintre ele este Biserica Penticostală „Podul” din orașul belgian Eupen. Pastorul bisericii, Mark McClung a spus pentru site-ul de știri spaniol Protestante Digital că deși inundațiile au distrus clădirea nouă a bisericii și mobilierul, totuși au reușit să ajute vecinii și comunitățile. Și alte biserici au reușit să arate dragostea lui Cristos prin fapte de milostenie în aceste momente nefericite.
Știre prezentată în cadrul ediției din 13 august 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega