
Ucraina și SUA cer ajutor Israelului pe fondul actualelor tensiuni | AO NEWS
În timp ce Rusia comasează trupe la granița cu Ucraina, pe fondul temerilor unei posibile invazii, Ucraina a apelat la Israel pentru ajutor.
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba a declarat ieri televiziunii israeliene că există o „cooperare foarte profundă” între țara sa și Israel. Kuleba a spus că Kievul a cerut Ierusalimului ajutor pentru apărarea aeriană și cibernetică.
Liderii ucraineni au minimalizat temerile occidentale cu privire la un atac rusesc și au spus că este greu de prezis ce va face Moscova. Cu toate acestea, Kuleba a declarat miercuri reporterilor că, dacă Rusia semnalează că se pregătește să invadeze, Ucraina va răspunde, potrivit CBN. Israelul nu crede că va exista un conflict violent între Rusia și Ucraina în curând.
Secretarul de stat Antony Blinken l-a sunat pe Lapid și i-a cerut Israelului să transmită un mesaj care subliniază importanța detensionării pentru Rusia. Oficialii israelieni au discutat cu oficialii ruși, iar Lapid se așteaptă să se întâlnească în curând cu omologul său rus. În timp ce tensiunile rămân mari, Putin a indicat că Rusia este încă deschisă către o soluție diplomatică.
Știre prezentată în cadrul ediției din 4 februarie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega