Vizita păstorilor în Israel- semn pentru începutul turismului în Israel
Robert Stearns, episcop, Eagles Wings Ministry: Suntem foarte fericiți ca după doi ani și jumătate, în care n-am putut reveni în țară, să aducem acești pastori, aproape 30 la număr, din America, Anglia și Canada, fiindcă trăim un moment în biserica creștină în care ne reconectăm la rădăcinile evreiești ale credinței noastre și susținem statul modern Israel. Toți acești pastori primesc tot mai mult claritate și hotărâre legat de ceea ce Dumnezeu lucrează în acest loc.
Malik Edwards, ”Relentless Church”: Am fost aici de câteva ori, dar de această dată chiar am fost atins, nu doar fiindcă ajung la rădăcinile mele creștine, ci și la cele evreiești.
Chris Mitchell: Acești pastori au șansa să experimenteze țara unde Biblia vine la viață. Craig Pridgen, pastor ”True Bethel Baptist Church”: Sincer, pentru mine înseamnă să găsesc istoria și să o aduc la viață. Noi citim Biblia constant, predicăm din Biblie, dar în ultimele nouă zile efectiv am umblat prin Biblie.
Chris Mitchell: La un moment dat, grupul s-a adunat în jurul unui pian de pe promenadă și au avut un moment de închinare spontană. Îmi clădesc viața pe Tine ! Pastorii au reflectat asupra modului în care această excursie le va îmbogăți lucrarea, mai ales pastorul Joe Reeser, care a venit pentru prima dată.
Joe Reeser, pastor ”Ramp Church”, Manchester, Marea Britanie: Este o sămânță plantată. Sunt convins că toate zonele în ce privește lucrarea, conducerea, viitorul, planificarea și strategia mea vor fi afectate de influența țării și a poporului lui Dumnezeu și de ceea ce El lucrează aici, nu doar ce a lucrat în trecut, ci ceea ce El face acum în acest loc. Pastorilor li s-a schimbat perspectiva, inimile lor s-au trezit și au fost atinse. Chris Mitchell: De ani de zile, Stearns a condus Ziua de Rugăciune pentru Pacea Ierusalimului și el spune că aceasta este mai importantă ca oricând.
Joe Reeser: Credem că cel puțin o dată pe an inima Bisericii globale ar trebui să se întoarcă spre Sion, pentru a se ruga pentru revenirea Împăratului nostru. Această zi se ține în toată lumea și eu invit toți credincioșii să pună deoparte prima duminică din octombrie ca Ziua Globală de Rugăciune pentru Pacea Ierusalimului.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 415, difuzată la Alfa Omega TV în martie 2022.