
Sancțiunile au împiedicat sosirea ajutoarelor în Siria după cutremur | AO NEWS
Alianța Evanghelică Mondială, împreună cu Caritas Internationalis, Consiliul Mondial al Bisericilor și alte organizații caritabile au lansat raportul „Evaluarea impactului sancțiunilor asupra activității umanitare”, în cadrul celei de-a 52-a ediții a sesiunii Consiliului Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului de la Geneva.
Raportul organizațiilor creștine denunță sancțiunile care au împiedicat sosirea ajutoarelor în Siria după cutremur. Unul dintre cele mai mari obstacole întâlnite este că băncile refuză adesea să proceseze tranzacțiile pentru proiectele umanitare atunci când destinația finală este o țară sancționată. Organizațiile creștine de caritate au avut parte de blocarea transferurilor bancare și înghețarea nejustificată a conturilor bancare.
„Nu suntem împotriva sancțiunilor, ci pentru drepturile omului și dreptul umanitar”, a subliniat directorul biroului Alianței Evanghelice de la Geneva, Wissam al-Saliby.
Karam Yazbeck, coordonator regional Caritas Orientul Mijlociu și Africa de Nord, a avertizat că „excepțiile umanitare” nu sunt nici eficiente și nici suficiente.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 21 martie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri