
În Iudeea și Samaria, epoca post-Abbas a început deja | AO NEWS
În timp ce președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, este încă responsabil din punct de vedere tehnic de teritoriile palestiniene, Fatah, Organizația pentru Eliberarea Palestinei, și alte grupări palestiniene mai mici, se comportă într-un mod care sugerează că era post-Abbas a început deja în Iudeea și Samaria. Mai multe localități palestiniene sunt „în clocot” după cum descrie presa locală. Localitatea Jenin a fost scena mai multor violențe în ultimele zile, atât între bandele palestiniene rivale, cât și față de forțele de securitate israeliene, care au intervenit în zonă pentru a instaura legea.
Hamas, la rândul său, care conduce Fâșia Gaza și încearcă să-și consolideze poziția în Iudeea și Samaria, și-a sporit capacitatea de a orchestra activități teroriste acolo. Israelul și Autoritatea Palestiniană au un interes comun în prevenirea prezenței Hamas în Iudeea și Samaria, o prezență alimentată de numerar și arme iraniene. Cu toate acestea, Israelul este cel care a trebuit să neutralizeze amenințarea din partea Hamas, forțele de securiate palestiniene ale lui Abbas fiind depășite de situație.
Evenimentele recente oferă indicii cu privire la ceea ce se poate întâmpla după ce Abbas, în vârstă de 87 de ani, iese din lumea politică: haosul, anarhia și luptele între grupările rivale palestiniene vor cuprinde localitățile palestiniene.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 22 Septembrie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri