
Cum să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta?
Primul secret este să ai credință în Dumnezeu – să înțelegi că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu. În Dumnezeu, nu există suferință, tristețe, înfrângere sau lipsă.
Al doilea secret este să recunoști faptul că Dumnezeu are autoritate deplină asupra tuturor lucrurilor din lumea aceasta – asupra diavolului, îngerilor, circumstanțelor și asupra întregii lumi fizice (vezi Ioan 14:12). Atunci când stai în prezența Lui, tu stai în prezența Celui care are soluții pentru orice lucru. Tot ceea ce El trebuie să facă este să rostească cuvântul.
Al treilea secret este să discerni care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare situație (vezi Romani 12:1-2; 1 Ioan 5:14-15). „Doamne, ce faci în această situație? Ce dorești să faci?” Pe măsură ce comunici cu El și petreci timp cu El, vei descoperi care sunt intențiile inimii Lui (vezi Psalmul 85:8; Evrei 12:25). După ce vei descoperi ce este în inima lui Dumnezeu, pune-te în acord cu acel lucru, aliniază-te la inima Lui. Biblia ne spune că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, „şi i s-a socotit ca neprihănire” (Iacov 2:23). Avraam s-a declarat de acord cu cuvântul rostit de Dumnezeu. Aceasta este ceea ce trebuie să facem și noi: să spunem „Amin” la ceea ce Dumnezeu rostește și să consimțim la tot ce dorește să înfăptuiască. Avraam a consimțit la ce a spus Dumnezeu cu privire la faptul că îi va dărui un fiu, în ciuda faptului că el și soția lui trecuseră de vârsta când ar mai fi putut avea copii. În loc să se îndoiască și să slăbească în credință, Biblia spune că „întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu” (Romani 4:20).
Al patrulea secret este să nu ții cont de propriile-ți neputințe. Nu lua în seamă faptul că la un moment dat vâslești împotriva curentului. Nu te gândi că sarcina care ți-a fost încredințată nu o poți îndeplini. Nu te gândi doar la slăbiciunile tale sau la eșecurile din trecut; întărește-te mai degrabă în credință, dându-I slavă lui Dumnezeu (vezi Psalmul 84:11; Isaia 65:24; Ieremia 32:27; Matei 19:26).
Al cincilea secret este să fii neclintit în convingerea ta. Biblia ne spune că Avraam era „deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească” (Romani 4:21). Avraam era deplin încredințat. În duhul lui, el nu doar era în acord cu Dumnezeu, ci devenise deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească. A fi deplin încredințat poate fi definit prin ceea ce Isus spunea că dacă crezi, vei avea lucrul cerut (Vezi Marcu 11:24). Înlăuntrul tău este ceva care îți spune: „Este al meu. Îmi aparține. Acum îl am. Nu e nicio urmă de îndoială. Dumnezeu a spus că am acel lucru, iar eu Îl cred. Sunt pe deplin convins. Nu țin seama de circumstanțe. Primesc acel lucru chiar acum!” Avraam începuse să își trăiască viața de ca și cum va avea un fiu. În cele din urmă, s-a născut Isaac, „fiul promsiunii”.
O astfel de credință nu se poate dobândi prin eforturi omenești. Ea vine din dependența noastră de Dumnezeu, căci „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Ea trebuie să vină din Dumnezeu. Încercarea de a te forța să crezi, nu va duce la nimic. Trebuie să acționezi în baza credinței pe care ți-o dă Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu vine atunci când Îl crezi pe El, când Îi recunoști puterea, când Îl lauzi, când citești Cuvântul Său, când Cuvântul prinde viață în inima ta și după ce Cuvântul Lui răsună în inima ta: „Asta este ceea ce Eu am de gând să fac. Crede!”